Vaporul era una dintre cele mai importante verigi ale rețelei de transport ce lega Europa Centrală de porturile exotice ale Mediteranei. După o călătorie elegantă și liniștită, Împăratul Traian a ancorat în Pireu pentru o escală de rutină. Nimeni de la bord, nici măcar cei care călătoreau de ani de zile pe rute internaționale… nu ar fi anticipat ce urma să se întâmple.
Dezastrul a început cu o cerere neașteptată. Muncitorii portuari greci, agitați și hotărâți, au înconjurat vaporul, cerând predarea unui pasager prizonier de origine elenă, acuzat de dezertare din armata română. Situația era tensionată, dar comandantul Alexandru Periețeanu, un lider ferm și respectat, nu s-a lăsat intimidat. Cu un calm demn de o scenă de film, a refuzat categoric, invocând dreptul internațional și protecția oferită de pavilionul românesc.
Dar refuzul său a avut efectul unui butoi de pulbere. Mulțimea, deja iritată, a luat cu asalt nava, transformând escală liniștită într-un haos generalizat. Portuarii, înarmați cu tot ce aveau la îndemână – de la cârlige de acostare la bare de metal – au urcat la bord și au început o adevărată „revizie” a cabinei fiecărui pasager.
În câteva minute, luxul vaporului s-a transformat într-un câmp de luptă. Bagajele pasagerilor, inclusiv ale membrilor Casei Regale Române, au fost răvășite, iar calatorii obișnuiți s-au trezit nevoiți să-și salveze valizele de mâinile nemiloase ale acestor „pirați moderni”.
Comandorul Periețeanu, înconjurat și depășit numeric, a fost arestat temporar, dar nu înainte de a încerca să-și apere onoarea și nava. În tot acest timp, pasagerii evacuați stăteau pe chei, unii îmbrăcați în ținute elegante, alții doar în halate de baie, încercând să-și dea seama dacă tocmai au participat la un act istoric sau la o farsă de prost gust…
Incidentul a provocat un scandal internațional. România a protestat vehement, cerând explicații autorităților grecești pentru lipsa de intervenție. Deși comandorul a fost eliberat rapid, iar vasul a fost reparat și repus în funcțiune, povestea a rămas un moment unic în istoria maritimă a țării.
Astăzi, evenimentul este amintit cu un zâmbet ironic drept „ultimul act de piraterie” asupra unei nave românești din secolul XX. Un episod în care „pirații” nu purtau petice pe ochi sau săbii la brâu, ci doar un entuziasm ,,elen,, exploziv...
Un episod interesant! În memoriile sale, evocate în 1931, Principesa Ileana mărturiseşte întâmplări din copilăria sa petrecută la mare. „Constanţa evocă pentru mine multe amintiri, încă de când eram de patru ani. (…) Ne duceam şi la «Împăratul Traian». Aici ne aştepta căpitanul Perieţeanu, căruia îi ziceam «Pikitani»; şi era bun cu noi, cum rar a fost cineva. Bucuria noastră cea mare era când ne ducea sus la comandă şi acolo se juca cu noi. Pe comanda lui, unde a stat atâta timp cât vaporul lui drag plutea pe apă, acest marinar mic de stat era mare la inimă şi la minte“.
Din păcate în zorii anului 1927, o ceață grea și înșelătoare a acoperit coasta românească a Mării Negre. A fost ziua în care vasul Împăratul Traian, încă mândria flotei românești și simbol al eleganței maritime, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Dintr-o eroare de navigație, nava a eșuat pe stâncile aspre de la Tuzla, transformând ceea ce trebuia să fie o simplă călătorie într-un moment de neuitat pentru marinari și pentru istoria maritimă a țării.
Pentru comandorul Alexandru Periețeanu, omul care a dedicat 35 de ani vieții pe mare și două decenii la cârma acestui vas, incidentul a fost mai mult decât o tragedie profesională. A fost sfârșitul unei ere de excelență și sacrificiu. Până atunci, cariera sa fusese impecabilă, marcată de curaj și devotament. Împăratul Traian nu era doar un vas pentru el, era o parte din sufletul său, un simbol al muncii și dedicării sale neobosite.
Când vasul s-a sfărâmat sub valurile nemiloase, odată cu el s-a frânt și o parte din spiritul comandorului. Zdrobit de pierdere și de rușinea pe care o simțea, Periețeanu a fost cuprins de un val copleșitor de disperare. Într-un moment de durere profundă, a încercat să-și ia viața chiar acolo, pe malul care îi răpise vasul și o mare parte din identitatea sa. Însă soarta, în ciuda greutăților, i-a cruțat viața.
Retras din activitate în urma incidentului, comandorul Alexandru Periețeanu a fost pensionat. Viața pe uscat, departe de valuri și de puntea care îi fusese a doua casă, nu a fost ușoară pentru un om obișnuit să respire aerul sărat al mării. Totuși, cei care l-au cunoscut au continuat să-l respecte și să-l admire pentru tot ceea ce realizase în slujba flotei românești. Spre finalul vieții în semn de recunoaștere pentru întreaga sa carieră, Periețeanu a fost înaintat în grad ca rezervist. A fost o onoare târzie, dar meritată, o încercare de a închide o rană care nu se putea vindeca complet. Împăratul Traian rămăsese în inimile tuturor celor care navigaseră cu el, iar numele comandorului Alexandru Periețeanu era și va fi mereu legat de acest vas legendar.